Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
ISU „Someș” Satu Mare la ora bilanțului
Veronica Bretan  - Luni, 14 Ianuarie 2019

Inspectorul șef al ISU „Someș” Satu Mare, col. Nicolae Dima,  a prezentat astăzi activitatea desfășurată de pompierii sătmăreni în anul 2018.

Acesta a menționat că s-a constatat o creștere pe toate segmentele datorită faptului că în cursul anului 2018 echipa s-a mărit cu trei inspectori.

În ceea ce privește aplicarea sancțiunilor contravenționale, în perioada 2018 au fost aplicate 3.560 de avertismente și 158 amenzi contravenționale, în cuantum de 411.610 lei față de aproximativ 179.700 lei în anul 2017, o creștere de aproximativ 129% datorată exceptării de la aplicarea amenzii pentru neobținerea autorizației de securitate la incendiu pe parcursul anului 2017.

În anul 2018 s-au întreprins măsuri de actualizare și completare a evidențelor specifice în ceea ce privește situația autorizării dpdv al securității la incendiu a unităților de învățământ centralizându-se date și informații despre 486 clădiri ce deservesc 135 unități de învățământ.

De asemenea, col. Nicolae Dima a mai precizat că numărul intervențiilor a crescut de la 8.011 la 8.788, iar media zilnică a intervențiilor a crescut la 24 pe zi față de 22 în 2017, iar asistența medicală de urgență a scăzut de la 6.030 de cazuri la 5.452.

Pompierii din cadrul Detașementului de Pompieri Satu Mare au fost solicitați la 4.500 de cazuri în anul 2018, în scădere față de 4.619 anul 2017, cei din cadrul Detașamentul de Pompieri Carei au intervenit la 2.186 cazuri față de 1.802, iar cei de la secția de Pompieri Negrești-Oaș la 2.059 cazuri față de 1.673.

„În ceea ce privește intervenția Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență s-a constat o creștere semnificativă a numărului acestora comparativ cu anul 2017. Acest fapt se datorează creșterii gradului de dotare cu autospeciale și echipamente specifice diferitelor tipuri de intervenții la nivelul mai multor comune. O consecință directă a creșterii numărului de situații în care aceste servicii au intervenit singure este scăderea celor în care intervențiile s-au făcut în cooperare cu pompierii profesioniști.”

Pe parcursul anului 2018, prin grija Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, ISU „Someș” a fost dotat cu 62 de aparate respiratorii în valoare de 226.609, 38 lei, un container suport logistic al intervenției tip II, în valoare de 1.479.000, 40 lei, un container suport logistic al intervenției tip IV-pentru iluminat 450 KVA, în valoare de 598.798,65lei, un autocamion cu sistem hidraulic de încărcare/descărcare cu cârlig, în valoare de 633.953, 88 lei, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime de 42m, în valoare de 2.706.615, 89 lei, o autospecială trasport efective la intervenție 16+1 locuri marca Volkswagen Crafter, în valoare de 194.384, 89 lei, un autoturism marca dacia, în valoare de 44.476,25 lei și două ambulanțe tip B 4x4 în valoare de 809.415, 24 lei.

Obiective propuse:

  1. Consolidarea activității de comunicare și informare preventivă
  2. Creșterea nivelului de pregătire și educare a populației în domeniul situațiilor de urgență
  3. Consolidarea voluntariatului în cadrul instituției
  4. Creșterea capacității de răspuns integrat în situații de urgență medicală, incendii și protecție civilă
  5. Dezvoltarea rețelei de puncte de lucru și creșterea mobilității
  6. Îmbunătățirea dotării cu echipamente și mijloace tehnice, bunuri materiale și echipamente de protecție adaptate tuturor categoriilor de misiuni
  7. Dezvoltarea patrimoniului imobiliar și îmbunătățirea condițiilor de pregătire, muncă, cazare depozitare și garare
  8. Modernizarea sistemului de comunicații și tehnologia informației
Tags: bilant  isu somes satu mare  
1081 vizite
Distribuie pe